Miroase-a decembrie...
Miroase-a decembrie patul de palmă,
Pe care, amorțită, se vaită pana,
Tăcerea-și aruncă a lene năframă
Pe golul de clipă, ce-și zgâlțâie rana.
Știi, iarnă, ce armă suflarea-mi rănește,
Când versul pălește din lipsă de jar,
Când dalta mirării în muchii știrbește,
Să nu-ți pot sculpta urcarea pe-altar.
Visarea-și îmbracă cămașa-trufie,
Când gerul revarsă pe lampă deochi,
Cad gratii de nori pe elan, bucurie
Și-a ta stăpânire-mi bea verdele ochi.
Cojesc de tristețe cuvintele săbii,
Să lupt cu-amorțirea, ce vrea pana mea,
În palme-nverzesc, de căldură, corăbii,
Să fac din decembrie-un martie sadea...
Nu-mi ninge pe filă cu neaua divină,
Sunt sâmbur de iarnă, căzut de pe stea,
Mi-e lutul flămând de a arșiței vină,
Când stoarce din mine durerea, s-o bea.
De-aceea nu pot când pana se-nclină
Din soarele șters pe-un verde sălciu
Sau poate iubire expir prea puțină,
Că pana suspină în palmă, când scriu...
Mi-e frig fără tine, Iubire, fierbinte,
Adu-mi doar un mugur de martie-n vers,
Să storc îndrăzneală în pana ce minte,
Că iarna-i geloasă pe-al ei Univers...
De gânduri, în strai de-așteptare, rumori...
Miroase-a decembrie... visez sărbători...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.