Zăpezi vor spinteca uitarea

Dezleagă-mă de jurăminte
Eterice şi plânse-n poală,
De lacrime-nvelind cuminte
Tăcerea ochilor... de smoală.

Putere dă-mi, c-o răsucire
A coapselor, ce încă ard...
Atinse... fără-mpotrivire
De un sărut, mereu, bastard.

Nebun, te voi urma... oriunde,
Printre atomi şi maci, fireşte,
În universul tău se-ascunde
Speranţa, ce mă-ntinereşte.

Răscolitor, timid, retoric,
Din gustul sânilor de piatră,
Storc sentimentul... euforic
Al câinilor, care mă latră.

De ce? aceasta-i întrebarea,
A fi sau a nu fi? năuce...
Zăpezi vor spinteca uitarea
Şi veşniciile... caduce.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!