Magia serii

Sunt, uneori, momente de magie
la care nu te-aștepți și te-nfioară
ca lacrimile dintr-o melodie
ce-ți picură pe suflet din vioară.

Sunt clipele când seara se răsfață
în liniștea ce-aduce somnul zilei,
cu un apus ce-o mângâie pe față
și pregătește visele copilei.

E scurtă vraja ei, căci noaptea vine
cu un alai de stele și, grăbită,
o-ndeamnă ca, și ea, să facă bine
să doarmă lângă sora obosită.

Priveam, surprins, momentele schimbării,
de parcă le-ntâlnisem prima oară,
în timpul ce-acordasem așteptării
iubitei mele, într-un fapt de seară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook