Calofile...

respir acest aer buvabil retrăindu-l
mediteranean, armorial «atunci-ul» răzbate
din algezii rămase, granivore...
M-am vrut un goliard destoinic?
Iată
nu-s
mi-a-nfipt «prezentul» astupaş, pulberi
nu-n ochi
ci-n bustul fricii bostănos...
Să fiu brevilocvent – nesuspectat de
cacosmie: m-apleacă ancilar, dar insistent
şi acrimonios destin, să beau din aer
nu din vin
apoi să trec de grafospasmul gri-vernil
de arlechinade ample – stil subţire
de «te iubesc» debil când urlă
heliofil
un suflet viu şi-i viu...
Acest rulment imens căruia-i spuneţi Galaxie
mă ştie şi îl chem drept chezăşie
în desele momente de... cataplexie...
Cu fruntea-n amintire cad
nu-s beat, încă beatitudine destulă nu-i –
fereşte-mă de hulă – la morţi
să nu mă spui...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!