invers
mai du-te-n
ierbi departe să te pască
tauri coborâți din fulgere
furtuni
hei, tristețe,
ți-ai pus ochii
ca niște lame știrbe
pe ceasul meu și-i tunzi
limbile, cifrele data blocată
pe 7
de atunci sunt în fiecare zi
în 7, luna nu mai contează
.
mai du-te-n
ape tulburi hrană
peștilor de inox fostele
intenții de bine
mi-e poftă
să râd în hohot
să țopăi ca un vrăbioi
destoinic, să alerg nici
nu mai contează încotro-ul
Cel mai poftă mi-e să mătur
curtea
în fața casei părintești, strada
până la fântână
mai du-te-n
gară
tristețe
ia trenul spre invers
oriunde voi fi eu
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tuns
- poezii despre tristețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre tauri
- poezii despre poftă
- poezii despre pești
- poezii despre ochi
- poezii despre gări
