Balanţa (genunchi – frunte, lipiţi...)

«ne iartă nouă...»
pe fundal, o mână din ceară unge
praguri
«greşelile noastre...»
pâclă, trupuri dansând bezmetic
«precum şi noi iertăm...»
cerul devine muchie –
cea mai ascuţită, păzind
o uşă sferică, o uşă ou!
Înăuntru este ceea ce chemăm Suflet
sau afară?!
«greşiţilor noştri...»
muchia fulgeră fundalul, mâna
în cădere, ceară
nu-i ceară, praguri răsturnate
«şi nu ne duce pre noi...»
lacrima ţine pântec greu
nou trup va înmuguri – cine
cu pasiune o va duce fără
să-i fie povară?!
«şi ne izbăveşte de cel...»
care se crede inocent de când omul
ţine venin în vasul din lut închinându-l
peste lume, amplificând ecoul durerii!

Acul balanţei e cheia – condiţia «Precum»
grea cât crucea crucilor întâiei golgote

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!