Repetiţie

pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în acelaşi loc
aşteaptă iarna

în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruţi
numai vânătorul
le separă destinul cu glonţul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii

în aprigul suflu înghiţitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoşeze
îşi iau dreptul să refuze soarta
în coarne mai strâng încă o noapte
atenţi la paşii ce se aud în afară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!