Sonetul celor cinci coroane

Regină-mi eşti, iar eu ţi-am pus coroană
S-o porţi, cu mine-alături, peste-un timp
Ce-l cred nu doar o viaţă pământeană
Ci, într-o veşnicie, anotimp.

Iar tu, strălucitoare, mi-ai zâmbit
Şi mi te-ai oferit cu totul mie,
Apoi coroana ai înlocuit
Cu-a timpurilor ce vor fi să fie.

Le-ai tot schimbat, le schimbi şi-acum, mereu,
Dar îmi rămâi aceeaşi tu, cea care
Le împleteşti cu fir de curcubeu
Punând culoarea lui în fiecare.

E iarăşi toamnă – timp de-ncoronare
Cu ruginiu, cu galben şi cu... eu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!