Am prescurtat o patimă

Din prea puţinul vertical şi tainic
Păstrat-am infinitul de tăceri,
Ascuns în nerăbdarea unui ceainic
Şi-n aburii minciunilor de ieri.

Ating în treacăt, trup de orhideie
Cu veşnicii apuse peste rând,
Amestecând parfumul tău, femeie,
Cu ignoranţa gândului plăpând.

Cuvintele-nfloresc... ca o ispită,
Redeşteptând chemări şi nostalgii
În palma îndrăzneaţă şi grăbită
A rezolva... speranţele târzii.

Apoi te dau... privirilor flămânde,
Păcatelor care te dezgolesc,
Sfinţind tăria formelor rotunde
Cu pasiuni şi har nepământesc.

Din neştiutul orizont... ermetic
Am prescurtat o patimă şi-un vis
Crestând în curcubeul... ipotetic
Altarul nesfârşitului abis.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!