Am prescurtat o patimă
Din prea puținul vertical și tainic
Păstrat-am infinitul de tăceri,
Ascuns în nerăbdarea unui ceainic
Și-n aburii minciunilor de ieri.
Ating în treacăt, trup de orhideie
Cu veșnicii apuse peste rând,
Amestecând parfumul tău, femeie,
Cu ignoranța gândului plăpând.
Cuvintele-nfloresc... ca o ispită,
Redeșteptând chemări și nostalgii
În palma îndrăzneață și grăbită
A rezolva... speranțele târzii.
Apoi te dau... privirilor flămânde,
Păcatelor care te dezgolesc,
Sfințind tăria formelor rotunde
Cu pasiuni și har nepământesc.
Din neștiutul orizont... ermetic
Am prescurtat o patimă și-un vis
Crestând în curcubeul... ipotetic
Altarul nesfârșitului abis.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.