Plecarea ultimei zile

Se-aude, ca un murmur printre ramuri,
un vaier scurs din frunzele căzute,
scurgându-se în moarte, fără flamuri,
războinice-ale zilelor trecute.

Ca o plecare pe furiş, tăcută,
îşi duce-n noapte albul tot mai rece,
o zi cu disperare-n şoapta mută
spre nori ce vor, degrabă, s-o înece.

Se mai priveşte-n ape şi, pe faţă,
îşi vede adâncimi de neodihnă;
se pierde-n lupta c-un sfârşit de viaţă
pe care l-ar dori trecut în tihnă.

Îşi aminteşte viaţa câştigată
în zorii ce-au lăsat-o să apară,
dar vede-o înserare ce-i arată
sfârşitul ei, zi ultimă de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!