Se duse mama

Un poem dedicat finului meu, care azi şi-a condus mama spre veşnicie...

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o "Doamne" printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut
Mereu... ea m-a iubit''Dumnezeieşte"
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi"Părinte", spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila,"Tu"o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!