Sonetul Mariei

Mă uit atent cum ţi-e cusută ia,
În dreptul sânilor tăi falnici,
Solemni în formă şi, în fond, năvalnici,
Şi mă întreb, ca un naiv, Maria,

Ca un copil ce-şi pierde jucăria:
Cine-ţi sărută ochii verzi, şăgalnici,
Şi paşii fermi, de-a pururea, obraznici,
Şi cine ţi-a sorbit, vai!, fecioria?

Şi-aşa cum mă întreb, năuc şi trist,
Îmi pare că se-aude soneria,
Mă pipăi şi mă caut, deci, exist,

Atât cât mai persistă teoria,
În spaţiul ăsta trist, post-comunist,
Că nu mai e la modă gelozia!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!