Balada imaginara

Il simt ca o părere cum tremură şi tace
e-un cal prelung de ape şi coamă de fuior
las urme de copite iar calul se preface
în ce eram-nainte şi ce puteam să mor

alerg pe cîmpuri seara ca să mă-ngrop în soare
pe vremea cînd amurgul mi se năzare rîu
un nor de praf m-ascunde şi miezul lui mă doare
iar depărtarea-mi arde grumajii ca un frîu

de voi ajunge-acolo din goana-nvolburată
voi nărui văzduhul cu pieptul asudat
apoi din nou tăcere şi nimeni niciodată
nu va găsi cărarea prin care am plecat.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!