Vivat proza şi româneştii ei grafomani

Dat în Paşte-am fost, rebel notoriu
– rătăcind rocamboleşti itinerare –
când toţi luau cabina spre înalturi
eu muntele-l urcam prin căţărare

la sfaturile dimprejuru-mi, surd,
(ca Beethoven în Simfonia-a noua)
belelei care-s, refuz mâna să-i întind,
desfid tot ce-i acvatic(minus roua)

cohortele de slove la luptă le-am urnit
consolidând Imperiul Romanesc
eşafodaj de intrigi plăsmuiesc, cum
voluntar, vecinii, muierea mi-o pârăsc

în dragoste rateuri. Doar câte-o noutate
trezea un lanţ de cromozomi umani,
o noapte absolutul îl hărţuiam în van...
vivat proza şi romaneştii grafomani!

lângă frapiere pline, prietenii ciorchine
"Ia, neamule, la fericire!" E ieftină, ehei,
doar jazz-ul la trombon umil ţinea isonul,
ca o femeie reflexivă, gravidă cu idei

am spart oglinda – cum să fie doi ca mine? –
tineri impertinenţi mi-au aruncat măscări,
nu-mi păsa de mersul banal şi rectiliniu,
când eu, cu plete-n vânt, urcam pe scări

astăzi vorbesc răstit, replic mereu pe contre,
mă depărtez de şoapte, devin şi mai ursuz,
urs mormăind spre ultim anotimp-bârlog,
şi vectori de demult se arcuiesc confuz

încerc să sar lungimi, descrieri inutile,
să fac din viaţă-mi roman de buzunar,
dar nu mă-ndur să iau comori cu mine
de care-n veci ceilalţi nu vor avea habar

dat în Paşte-am fost, rebel notoriu,
am defilat cu frondă printre grandomani
– culegeţi din grădina Ioanid răsaduri rare –
vivat proza şi romaneştii grafomani!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ioanid Romanescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!