Sonetul vieţii

Viaţa-i o cădere înspre Cer
Şi-un rapid urcuş spre nefiinţă,
D-aia trebuie s-avem sfiinţă...
Omule, la tine, astăzi, mă refer.

Chiar de eşti sărac sau moşier,
Trebuie să treci prin pocăinţă,
Pentru semeni, tu să ai priinţă,
Că eşti preot, prinţ sau liftier...

Toţi ne-om răstigni, cumva, pe cruce,
Până şi o stâncă se dizolvă-n fum,
După cum se ştie, vieţile-s caduce,

Nu rămâne-n urmă, decât un parfum,
Sufletele noastre, însă, nu-s uituce,
Timp în care carnea ni se face scrum!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!