Smerenie

În noaptea cu tăceri de stâncă,
Smeriţi urcau călugării spre cer,
Pe treptele de pocăinţă adâncă,
Îngânând stihuri şi cântece de ler.

Cu reverenţe se înclină universul,
În faţa smereniei ce ei o îmbracă,
Prin simplitate lin le este mersul,
Luceferi ofiliţi în cale li se apleacă.

Urcarea lor este o coborâre lină,
În eu-l lor cu candele în care ard,
Stele ce împrăştie în jur lumină,
Prin elixirul mirului de nard.