Sonetul călătorilor nemuritori

Ne întâlnim prin timp şi spaţii vaste,
Nemuritori şi tineri, dar bătrâni,
Urmaşii zeilor a tot stăpâni,
Atraşi de-atâtea, între noi, contraste.

Tu eşti lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric îngheţat,
Tu eşti căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.

Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Aşa cum numai noi putem şi ştim.

E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!