Tăcerea, ca un cancer

Când şerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizeşte mulţumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Şi să ucidă vorbele-i pornit.

Ca o pelagră-nnebuneşte glasuri
Şi se strecoară şerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.

Înstrăinarea-şi face loc în mine
Şi-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.

Doar valul mării ţipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de ştire:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!