Cheia păcii

Cum aş putea Eu să găsesc pacea,
acea pace pierdută până la prima respiraţie?
Obişnuiţi realităţii care nu ne aparţine,
ne regăsim scufundaţi fără nici o acuzaţie
în groapa infinutului ce ne menţine
sub impunătoarea pădure de stele, sacră abaţie.
Cu măreţia sa ne amăgeşte,
să culegem floarea cu petale infinte
ce creşte-n fiecare din noi, ne opreşte.
Săpam în piept, în stratul cel mai profund,
o nouă viaţă dăm plăpândei flori fără de vârstă,
să năvălească peste pădurea întunecată în străfund,
copac să devină şi-n cinstea lui să dăm fiestă.
Unde e cheia pentru a înţelege totul?
Cum să ne întoarcem a fi rotundul,
noi în tot şi totu-n noi, frivolitatea şi profundul?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!