Târziu de vară

Stăteam aplecaţi deasupra şinelor strălucitoare,
cu feţele iluminate de flăcări roşiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgeţile sufletelor noastre.

Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un paşnic stindard,
pe adormitele ziduri se căţărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
şi noi descifram curioşi o mitologie,
se perindau prin imaginaţia acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Feţe de oţelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgeţile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!