Sonetul nechezatului de cal

În golul inimii tale şi în al lumii gol,
Curge în versuri, limpede, tăcerea,
Tu singură-ţi produci nemângâierea,
Tu singură îţi cauţi, în juru-ţi, rotocol!

Foiţă prea subţire de verde staniol,
Ştii, fericirea precede, des, căderea,
Este când dulce şi amară, precum fierea,
Este când floare şi ghimpe, când peţiol...

Dulceaţa poemei, adesea, cade-n zdrenţe
Şi-apoi, ţi se topeşte în sânge, fantomal,
Lumina dintr-o geană îţi face reverenţe

Şi ochiul tău cel critic sclipeşte lacrimal...
Ştii bine, Miss, că noi sorbim esenţe,
Din stele verzi, din nechezat de cal...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!