Poem bezmetic

Poemu-ţi alb îşi prefira petala,
Precum un ghiocel ieşind din nea,
Când albu-n versu-ţi se redefinea
Şi semănai leit cu Sakuntala...

Nuntindu-şi puritatea şi sfiala,
Miss, sângele albastru îţi zvâcnea,
Vai, din surâsu-ţi pur cum îţi ţâşnea,
Cu razele ei albe, unduitor, beteala.

Ardeam să ştiu cam ce gândeai prin vis
Şi cine te inspiră: Ahile sau Priam?
Ori, poate, Don Quijote, ori Eminescu, Miss...

Şi-n visul tău poetic, bezmetic, bântuiam,
Păşind pe cărărui de dulce Paradis...
Muream de fericire şi-adesea înviam!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!