Studiu

Cu cât ne iubeam ne vedeam tot mai rar
şi-ntindem spre ziuă crustacee de gheaţă
Semn al prezenţei când trupul îşi ocoleşte
inima
Mereu se întâmplă ceva, mereu se adaugă
şi asta nu lasă loc timpului în sacul de
dormit atârnat pe sinclinalul existenţei
Viaţa ta netrăită e un kimono în care
încheietura pudrată poartă brăţări
de tulpini unghiulare
Frântură de sinus aromitoare,
tangenta ei dispare la atingere
cu globul. Poate afară de ochi şi
pământ, mult afară, ne rostogolim mai
spre miez. Acolo este tăcere faţă de care
lipsa de sunet e un vacarm
chiar acum vântul a scuturat ninsoarea de pe
creangă

poezie de Ion Stratan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!