Într-un anotimp recunoscător

îmi prind mâinile de umerii serii
spre o altă zi ce se naşte
la cumpăna dintre trecut şi viitor
cuprinsă-n metaforă
o şoaptă

înţelege prudenţa din propria-i soartă
într-o iubire de lungă durată
trăire - şoaptă

o îmbrac în veşmântul memoriei
cu metafora simplităţii
naufragiez în mine de parcă nu aş şti cine sunt
unde sunt şi de ce sunt
pentru ce mai sunt şi cât voi mai fi
ca-ntr-o reclamă din viaţă
adeseori o şoaptă

un spectacol într-o palmă se-nchide
fredonând refrenul unui timp
peste cortina ce cade
cândva acolo un vis
acum o şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!