Inocență
Prin florile copilăriei
Adeseori mă rătăcesc...
Găsesc Lumina Bucuriei
Și-ntoarcere, nu-mi mai doresc.
Îi văd pe mama și pe tata,
Crescându-mă cu al lor Dor
Și cu IUBIRE nepătată,
Clară, ca apa de izvor.
Merg să colind nițel prin crâng.
Mă prinde ploaia... și îmi place.
M-adăpostesc după un gând,
Umblând desculță prin băltoace.
Un fulger îmi aduce-aminte
Să nu mă tem de DUMNEZEU,
Că, după ploaie, vrea s-alinte
Ai săi copii, c-un curcubeu.
Dintr-un tufiș de stejărei,
O catifea de căprioară
Privește cu-ochișorii ei
Spre Lumea de odinioară.
O buburuză dolofană
Se cațără pe-un fir de-aglică
Și se împiedică de-o pană,
Pierdută de o rândunică.
Doi puișori de iepuri, moi,
Udați de ploaia cristalină,
Se hârjonesc pentr-un trifoi,
Strivit de vulpea cea haină.
În liniștea plânsă de ploaie,
Se vindecă întreaga Fire
Și apele cântă-n șuvoaie.
(Așa era-n zile senine...)
Când ploaia stă, se-aude-n crâng
Un cuc, strivit de Dor de Lume...
A lui singurătate plâng,
Găsindu-ma în ea, pe mine.
În drum spre casă, flori culeg
În buchețele colorate
Și cu IUBIREA mea, le leg,
Când i le dau mamei pe toate.
Mă-ntorc în AZI, pe-aripi de vânt.
Dar, iau cu mine amintirea
Copilăriei, ce, din crâng,
Mi-a curs în Inimă IUBIREA...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
