Cât o mie de cuvinte
Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca niște ghilotine.
În spațiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns același vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.
Doritul meu, singurătatea mea,
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În fața îngerilor de la poartă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
