Noapteo

noapteo, cântă-mi cu stele acum
când filozofia nu mai este pe masă
şi câinele refuză lătratul lângă casă.
hai cântă-mi doar cu stele
şi rămâi în cerc pe un butuc pe care stă luna
şi cele câteva înfricoşări ale mele.

ia-mi luna de pe faţă!
refuz să fiu aprins şi văzut când sărut
ţărna umbrei mele
ori amintirea răsturnată pe fila toamnei târzii;
te rog ia-mi luna de pe faţă,
asta fă-o mai întâi!

hai dă-mi mâna acum!
o joacă să începem,
pe după timp, vise şi poezii...
de harnicul sunet al zadarului noi vizavi.
ai grijă cum strângem fluida iubire între noi
am putea neca oricând ispita de a fi
şi strigătele laterale
când povestii noastre se împreună,
de se sperie degetul captiv inelului de cerneală
şi încoronat de tăcerea nebună.

hai cântă-mi cu stele!
dă-mi mâna să ne jucăm
pe un vers ce ne înconjoară ţarc
până când pe masă voi găsi iară filozofie
şi o şoaptă alungată de pe o coapsă arc.
te rog noapteo, apropie-te, vino-mi şi mă atinge,
de aspiraţii eu atârnat, mi-e teamă prelungă,
că ş-o aripă de fluture acuma m-ar învinge.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!