Ninsoare alfabet

Pereţii nopţilor sunt tapetaţi
cu insomnii, fantasme purtând
giulgiul brodat cu fir de tăcere
aurită şi festonat cu-nţelepciune,
căci timpul trece, dar nu iartă.
Singurătatea, o noapte polară,
s-a călugărit sub veşmânt alb,
doar aurora boreală străluceşte
spectaculos, pe cerul nocturn,
luminând întinderea aşteptărilor.
Totuşi, singurătatea are ceva sfânt,
mă-mpresoară cu vocea divinităţii,
nu mai simt frigul ţinuturilor polare,
chiar dacă viscolu-mprăştie zăpada
peste mugurii întregului alfabet...
Din acea iarnă mă ninge cu emoţii,
de jos în sus, şi se aştern poezie!

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!