Fabula catârului prost

Invidios, catârul care
Era supremul şef în sat,
Că prim-ministrul, vaca mare,
A îndrăznit, de l-a sfidat,
Plecând în vizită-ntr-o ţară,
A unor mari hârciogi cu bani,
Ca să-i convingă, bunăoară,
S-aducă-n sat, după mulţi ani,
Tot ce-adunaseră şi ei,
La microfon a trâmbiţat
Că vaca-i vacă-ntre femei
Şi n-are locul meritat,
În satul lui, că n-a ştiut,
De-a ei plecare, peste mări.
Iar el, catârul, prost şi mut,
Dar demn, n-acceptă-aşa plecări.
De-aceea, foarte-nfuriat,
Necunoscându-şi rolul său,
Prin Constituţie fixat,
Punându-i vacii gândul rău,
I-a spus să plece, brusc, din post,
C-ar pune satul în pericol,
Uitând tembelul că-al lui rost
Nu e s-ajungă un ridicol.
Normal că vaca n-a plecat,
Ştiind ce-nseamnă peste ani,
S-asculţi catârul limitat,
Şi satul să-l lipseşti de bani.

MORALA:
De la catâr, oricine-ar cere
Nu va primi lapte şi miere!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!