Pastel elegiac
bătrâni plecați sub țărâne;
cu degetele articulate morții
încrustând harpe bătrâne,
violentelor tăceri în datina sorții.
la căpătâi tot strigăt de arbori,
strigăt vegetal-n eclipsă de auz.
liniile vieții rămân fără de candori,
tristeți colțuroase atacă luna abuz.
peste gânduri, goluri lunecă
cer delirant și niciun răspuns;
lunecă îndeajuns și-n mânecă,
nicio schimbare, nici în ascuns.
o, și frigul fuge auzit pe ferești...
ochiul se convertește-n oglindă
și norul de nord pe frunți omenești
trage toamna în metalică colindă.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
