Trist apus

trist apus, heeei, trist apus
cu maieul tras în sus,
cum te-ai dus, heeei, cum te-ai dus,
iară mie nu mi-ai spus!
inima, aaah, inima,
să mă piară cât ar vrea,
abandon în casa mea,
pe un rug de peruzea...
la chindii grozav adii
peste străzile pustii,
printre teii tuciurii.
cum mă mint că ai să vii!
surdă mi-s, da, surdă mi-s
de mă strigă-n colţ pis-pis
mersul vântului trimis
de un vis nebun, un vis.
toţi pereţii se răsfrâng,
umbrele în piept se strâng,
crâng de taine, drum prin crâng.
oh, mi-e dor, mi-e dor să plâng.
dar oglinda cea gătită,
de ce-o fi aşa mâhnită?
sigur e îndrăgostită!
uite-i geana umezită!
n-am închis, nu, n-am închis
poarta marelui abis.
dac-o fi vreun paradis,
un ceva de nedescris?
las pe masă biscuiţi
pentru umeri tresăriţi,
pentru paşii nenumiţi,
pentru ochii răzvrătiţi,
ca şi cum ai fi chiar tu
gândul care mă pierdu –
într-un ochi îmi apăru,
iar în altul dispăru.

poezie de Monica Manolachi
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!