Trist apus
trist apus, heeei, trist apus
cu maieul tras în sus,
cum te-ai dus, heeei, cum te-ai dus,
iară mie nu mi-ai spus!
inima, aaah, inima,
să mă piară cât ar vrea,
abandon în casa mea,
pe un rug de peruzea...
la chindii grozav adii
peste străzile pustii,
printre teii tuciurii.
cum mă mint că ai să vii!
surdă mi-s, da, surdă mi-s
de mă strigă-n colț pis-pis
mersul vântului trimis
de un vis nebun, un vis.
toți pereții se răsfrâng,
umbrele în piept se strâng,
crâng de taine, drum prin crâng.
oh, mi-e dor, mi-e dor să plâng.
dar oglinda cea gătită,
de ce-o fi așa mâhnită?
sigur e îndrăgostită!
uite-i geana umezită!
n-am închis, nu, n-am închis
poarta marelui abis.
dac-o fi vreun paradis,
un ceva de nedescris?
las pe masă biscuiți
pentru umeri tresăriți,
pentru pașii nenumiți,
pentru ochii răzvrătiți,
ca și cum ai fi chiar tu
gândul care mă pierdu
într-un ochi îmi apăru,
iar în altul dispăru.
poezie de Monica Manolachi
Adăugat de Natasa Radu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Monica Manolachi. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.