Ego

Sfârşesc prin a naşte în jururi mereu
Durere nebună ce creşte în timp,
Se-adună în suflet. Devine mai greu
Să fac necuprinsul din mine iar nimb.

Chem disperarea, amarul şi frigul;
Toate m-ascultă, îmi cad înainte,
Afară tronează despotic nimicul,
În mine – năvalnice, surde cuvinte.

Dezgust şi tăcere mă-neacă de viu.
Aş vrea să aud, să umblu, să ştiu
Dar totul decade din suflet în sus.

Eu umplu natura cu mine, pe rând,
Sădesc deznădejdea în norii ce nu-s.
Mă fac necuprins de apă, pământ.

poezie de Dragoş Nichita
Adăugat de Mihaela Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!