Piesa
Cu pensonul disperării ți-am trasat cauza
și cu toate că nu ți-ai dorit-o ai acceptat
Pictat pe față ai jucat rolul absurd
Neobosit repetai fiecare scenă
Trebuia să mă iubești și m-ai adorat
Urma să mă urăști și m-ai sfidat
La ultima scenă te-ai descompus
În urmă ai lăsat aer de veghe
Am avut un rol
dar piesa a fost prea bună pentru a-l juca
și am privit....
am pierdut?
poezie de Anca Margaritescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre pictură, poezii despre iubire, poezii despre arte plastice, poezii despre absurd sau Ne poți propune o poezie de dragoste?