Doamne-n ceasul focului

Doamne-n ceasul focului
dă-mi tăria locului —
buzele să-mi sângere
dar să nu scot plângere,
mâinile să-mi scapere
dar să nu se apere,
să fiu dus mormântului
credincios Cuvântului,
să trec pragul Cerului
cu răbdarea fierului —
căci în veci de veci voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, paşii inimii
în iubire ţine-mi-i —
legământul lacrimii
treacă-mi focul patimii,
drumul biruinţilor
să-l urmez părinţilor,
frumuseţea paşilor
să mi-o las urmaşilor
şi lumina traiului
s-o duc rază raiului —
căci în veac şi-n veac voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, las trecutului
aurul avutului —
şi las viitorului
strălucirea zborului;
plata biruinţilor
toată-o dau părinţilor;
slava-ncununaţilor
dă-o toată fraţilor;
premiul fruntaşului
dă-l întreg urmaşului
mie-n veci şi-n veci voi vrea
să-mi dai numai dragostea.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!