Doamne-n ceasul focului
Doamne-n ceasul focului
dă-mi tăria locului
buzele să-mi sângere
dar să nu scot plângere,
mâinile să-mi scapere
dar să nu se apere,
să fiu dus mormântului
credincios Cuvântului,
să trec pragul Cerului
cu răbdarea fierului
căci în veci de veci voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, pașii inimii
în iubire ține-mi-i
legământul lacrimii
treacă-mi focul patimii,
drumul biruinților
să-l urmez părinților,
frumusețea pașilor
să mi-o las urmașilor
și lumina traiului
s-o duc rază raiului
căci în veac și-n veac voi vrea
să-mi rămână dragostea.
Doamne, las trecutului
aurul avutului
și las viitorului
strălucirea zborului;
plata biruinților
toată-o dau părinților;
slava-ncununaților
dă-o toată fraților;
premiul fruntașului
dă-l întreg urmașului
mie-n veci și-n veci voi vrea
să-mi dai numai dragostea.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.