Uitasem...

Mă cheamă nebunia unei poveşti candide
Şi-am vrut cu tot al meu să-i dau crezare,
Îndrăgostită tot mai mult de-a sa culoare
Uitasem convenţionalul gândirilor rigide.

Pluteam parcă pe ape şi pe vânt...
Eram o pasăre zburând spre măreţii,
Uitasem despre păsări – fiinţe-n pribegii –
Uitasem despre Carte şi al său Cuvânt.

Mă arunca în valuri o mare de iubire,
Ce mult mă amăgise că pot şi eu zbura!
O dragoste intensă mi-a lăsat arsura
În rana nevăzută, săpând-o în simţire.

Fost joc cumplit jucat fără rezervă,
Aşa se cheamă când eşti îndrăgostită...
Uitasem a-mi lua masca în chip de nesimţită
Şi m-am lansat în zbor cu prea multă vervă.

Minute astăzi vin aşa uşor pe mine
Şi mă încântă cu dansul lor de-alin!...
Valul mă trezise din zborul meu marin,
Iar dragostea uitasem... să-nveţe să suspine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!