Făclia vie

În faţa mea merg Ochii cei de lumină plini,
Magnetizaţi de-un înger cu născociri savante;
Sânt fraţii mei avea aceşti doi fraţi divini
Ce-n ochii mei presară sclipiri de diamante.

Scăpându-mă de orice păcat copleşitor
Pe drumul Frumuseţii ei pasul mi-l imbie;
Mi-s slujitori şi totuşi eu sunt robitul lor;
Întreaga-mi fire-ascultă de-această faclă vie.

Voi răspândiţi, Ochi magici, o mistică lucire
De lumânări aprinse în plină zi; subţire,
Flacăra lor la soare păleşte dar nu moare;

Dar ele slăvesc Moartea, voi Viaţa; şi mereu
Cântaţi trezirea sfântă a sufletului meu,
Voi, aştri-a caror rază n-o stinge nici un soare!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!