Adierea

La fiecare adiere se pierd pretinse sentimente
Şi se adâncesc clipele
În care vor trece neobservate adieri luminate
Cu toţii ne vom ridica dintre ziduri şi vom spune
E meritul nostru că ei au reacţionat aşa
E meritul fiecăruia că şi-a însuşit educaţia
Şi că va privi spre cer, eliberat de joc
Un merit este al inimii că a putut accepta iubirea
Alt merit este al minţii că a păsit discret spre nebuloasă
A acceptat tumultul de sentimente şi a zâmbit
Când inima nu mai era a noastră
A crezut în vis şi adiere
A crezut în paşii de urmat
A plecat spre noi acoperăminte
A pierdut o veşnică lecţie de urmat,...
Dacă tu eşti cel pe care l-am cuprins
Dacă tu poti atrage universul în spini...
Dacă tu eşti cel pe care l-am simţit...
Eu rămân adierea în prag de drum
Luminate fiinţe inima o înalţă
Şi mă scot din temniţe...
Putem striga către fiecare şoaptă..
Inima ne cheamă şi putem spera...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!