Adăpostul

o casă tăcută
era zid în natură
casa era veche, tavanul absent
cuvântul obosit, nimic coerent
ploaia ţipa prin ferestre
la poartă, un geamăt, o şoaptă
părăsisem un timp
mă întorceam în alt timp
lângă soba de tuci, creionam la poveşti
ascultam iar un glas din pădurea de ieri
miroseam a cetină într-o casă din cer
ciocăneau tăceri în pereţi
deschideam, eu veneam, tu plecai
dacă aş şti, atunci ce ar fi
era orb în lumina de azi
singuratic şi trist
căutam adăpost între morţii încă vii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!