Steaua mea

Steaua mea ce visu-mi poartă,
A venit să-mi dea lumină
Lâng-o margine de soartă,
La izvorul din gradină.

Să îmi pun-argint în plete
Şi-n ochi lacrime de dor,
Desenând pe un perete
Umbra tristului amor.

Steaua mea... ningând iubire
Peste patul meu de foc,
Toarnă-n candelă-mplinire,
Mirul sfânt... ulei... noroc.

Amintiri, păcate, taine,
Le aruncă-n vechiul scrin
Dezgolindu-ne de haine
Si spalându-ne cu vin.

Steaua mea cernând destinul
Peste sufletul pierdut,
Îşi va face vesnic plinul,
În parfum de aşternut

Şi-ntr-o inimă ce cântă,
În atingeri de fior,
Este darul meu de nuntă,
Ea m-a învaţat... să zbor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!