Olimpul, zeii şi dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se aşterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezeşte iarba.
Sibila nobilă romană îşi ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e linişte... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must şi vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinţilor aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni şoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca nişte plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roşu colorat
Ce se naşte din foc.
La culesul viilor te cheamă să vii să petrecem o seară
Mirosim trifoiul, privindu-te în ochi,
Prin apa de cleştar a zorilor,
Tăcerea nu există, dragostea e totul
Dragostea e totul...
Doi astronauţi urcă schela piramidelor pe lună,
Construind muzica astrelor- libertatea zborului,
Visul ştirbit omenirii, venit din înaltul cetelor de îngeri
Cosmosul, pământ arhaic al zeilor.
Ai ochii blânzi, e dimineaţă
Mergem să ne jucăm la moara cu roata
La orizont o stea călătoare
La geamuri se opreşte...

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!