Amiezi de noapte

Vin vremuri roşii, de răscoală,
Să împle vârf privirea goală
Mocnind din codri şi din stânci
Căuşul ochilor adânci.

Iubito, fumegă din mine
Reci ruguri sterpezite, line,
În tâmpla străzii, brumărie,
Un cântec surd de puşcărie

Mi-s vineţi ochii cum sunt cerbii
Goniţi de la ospăţul ierbii,
Sătui de noapte şi de vis
De dor ucis, de vis ucis...

Vin vremuri roşii de răscoală,
Cuţit să-mi vâre-n palma goală,
Frunzişti din ramul strâmb şi drept
Să mi le svârle ude-n piept

... Se răsuceşte-n somn oraşul
Si jar de stele, cu făgaşul
Stă aruncat, al nimănui
Sub cerul adormit, verzui

Şi dube cenuşii, gonite
Cu ochii vineţi din orbite
Opresc în şanţuri, în amiezi,
Râs înnoptat de huhurezi

Şi, în amurg de noapte sură,
Zac trupuri far'căutătură
În şanţurile străzilor,
Cu ţărna strânsă-n pumnii lor

Dar udă, peste cei din şanţuri,
Noptirea joacă-albastre danţuri
Şi hoiturile din noroi
S-or ridica, în rand cu noi

Cu plumbii sângeraţi în ceafă,
Vor arunca din gură, cleafa,
Pe tâmpla străzii brumării
Un cântec surd, de puşcării...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!