Luna din mansardă

în morminte din cărămizi suprapuse şi liniştea e zgomot
îngrămădiţi să trăiască în singurătate
în marile oraşe orgolioase şi colosale
printre ceţuri
cei care trec văd ziduri înalte şi goale
ici colo se mai iveşte câte-o insulă de-nţelepciune
trecătorul n-o vede la fereastra unei celule

pe o masă cât jumătate de cameră
o floare bastardă
se ridică dintr-o amforă verde
această realitate n-ar putea fi înlocuită
de o imitaţie oricât de genială
fantezia pură de aici n-a ajuns să fie izgonită
un trandafir îşi lasă căzută o petală
purificat şi mântuit
de luna oprită în mansardă

de la înălţime locuitorul ar vrea să strige
priviţi repede această formă va intra în nor şi se va stinge
nimeni nu l-ar auzi nimeni nu l-ar vedea
afară e ceaţă şi ninge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!