Uragane de seară

Vântul şuieră peste zăpezi în vară,
apele sunt mai mari decât aseară,
poduri cad, copacii nu au ramuri,
e vijelie, casele nu mai au geamuri,
averile se sfâşie într-un tumult,
doi ochi ascunşi mă roagă să-i ascult.

Chiar marea blândă devine inamic,
sunt atâtea că nu mai este nimic,
plâng florile, izvoarele sunt râuri,
pe ape vin trei pui pe două scânduri,
un acoperiş în vale o să ajungă,
clopotul cântă din lovituri în dungă.

Cuvinte alese latră fără adaos,
rimele se bâlbâie într-un haos,
prin amalgamul de nori neobosiţi,
unde de minute suntem părăsiţi.

Din ochii trişti mai cerem o secundă,
să revedem o copilărie plăpândă,
vin uragane şi viscole cam neplăcute
peste noianul de păcate nerecunoscute.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!