Imagine

Ascultă pământul cum plânge,
până acum nu s-a întâmplat ca îngerii
să moară pentru el.
Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele,
trupurile noastre absorbind întunericul
concurau cu eternitatea.
După ce primisem în dar oasele vântului,
încercasem să punem în ele oceanul,
ne uitam la umbrele lumii,
treceam dincolo de oglinzile care ascundeau
peşteri şi vise, acolo unde purtam la gât
oasele de sticla ale vântului.

Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele,
numărând lacrimile pământului…

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!