Dupa zmeura

La început mi-a fost teamă.
Se auzeau zgomote multe şi mici,
(ca păstăi de mazăre pocnite între degete)
Frunzele îşi lustruiau verdele provocator
Si dansau tresărind sub ochii ploii, rotunzi,
Din înalt ademeniţi, fascinaţi –
Iris transparent pe verde pupilă.
Iarba îmi atingea coatele,
Locul acela cu nervii aflaţi chiar sub epidermă.
Era înfiorare, nelinişte tremurătoare,
Incordare a pulpelor curgând către tălpi:
Păşeam cu teamă să nu calc din greşeală
Coada fragilă a vreunei şopârle,
Să nu strivesc muşuroiae,
Să nu mă muşte de călcâi un şarpe.
Căutam zmeura roşie dincolo de perdeaua
Voracelor urzici, cu băgare de seamă
Strecuram degetele şi pipăiam
Sfârcul brobonat al fructelor coapte
Dăruindu-se în podul palmei,
Rostogolite, mângâiate în cerul gurii, strivite
Si-apoi osmotic mai departe…Alunecam
Pe rugii vârstelor spre inocenţă.
Voluptatea se descoperă sau se învaţă?

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!