Pana la urma

Ziua,
fântâna îmi citeşte privirea.
Triste clipe
se adună
în jurul straturilor de piatră.
Furate bucăţi
rotund aşezate în trupul ei...
Ziduri.
Ziduri de piatră
ucisă, înviată de limpede apă
şi... eu.
Eu?
Un stei special
amenajat cu braţe
cerşind picături de viaţă,
uniform destrămate
în conice vase de lut.
Aspre lumini
varsă cerul
în conturul de piatră.
Şi piatră
rămâne cuvântul
în buza secundei.
Acelaşi sens.
Mereu acelaşi sens
jucat,
pe acoperişul de tablă
încins de apus.
Acelaşi joc.
Darabana minciunilor
dansând ritmul
învechitelor temeri...
O singurătate, a doua singurătate
şi poate,
regăsire...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!