Zâmbet

Ţi-i zâmbetul văzduh de primăvară, stins
În culorile după-amiezii, line...
Ştiutor a tuturor graiurilor, înadins
Braţele tăcerii le strângi lângă tine.
Şi doar zâmbetul, ca un steag de glorie
Alunecă pe claviatură – pe ora ta
Şi sfarmă desişul ninsorii:
Respinge din vârstă singurătatea.

Ţi-i zâmbetul văzduh de primăvară, lângă
Timpul ce-şi dezbracă mantia lungă,
Strigătul memoriei, ca o sirenă
După paşii noştri se alungă.
Mă apuc atunci de braţul tău, strâns:
În invidia din jur să nu îngheţ –
Urmele noastre se transformă într-un surâs
De care nicidecum nu pot să mă dezvăţ.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (20 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!